Era o dimineata racoroasa de mai.

Johanna s-a trezit cu impresia ca a trecut o eternitate de la ultima lor intalnire. Zilele treceau si ei discutau neincetat, fara insa sa se vada. Eternitatea a durat patru zile.

Oare pe scara vietii lui Raul patru zile reprezinta o secunda ? Oare se gandeste la ea ? Raul o judeca pentru starea ei civila ? Oare o acuza pentru faptul ca a parcurs atatia kilometrii pentru el, desi viata ei este departe?

Isi imagina ca este ocupat si ca nu ii poate cere mai mult, prin aparitia ei surpriza, dupa 16 ani. In ultimele zile traia doar ca sa il revada. Respira scurt si nerabdator. Doar cu el isi recapata suflul, profund, acea respiratie care ne hraneste corpul si ne energizeaza. El devenise visul ei. El facea ca atmosfera terestra sa fie suportabila, iar Johanna se simtea iar femeie. Era vazuta, privita, ascultata. Se simtea iar frumoasa si feminina. In ultimii ani de casnicie si-a pierdut, putin cate putin, puterea vitala, dar acum a gasit remediul.

Bucuria ei devine exploziva in dimineata in care Raul ii propune sa se revada, in orasul lor natal, pe malul Dunarii.

Ziua trecea greu, iar Johanna traia pentru intalnirea lor din acea seara. Ochii ii sclipeau si gandul ei se intorcea obsedant la Raul. Nu a fost crescuta sa creada in basme, dar se simtea intr-unul. Ora intalnirii se apropia. Devenise dependenta de cuvintele lui Raul, care ii aduceau siguranta si o stare de calm si bine. Voia sa il auda, in acelasi timp voia sa uite de tot si sa fie iar copil, sa fie libera, sa se simta iar ca la 16 ani.

«  Eu sunt. Si daca ti-as spune ca m-am razgandit ? Nu mai vin. »  rosteste atunci cand Raul raspunde apelului ei. Emotia din vocea ei o trada.
«  Asta e. Glumesti, nu-i asa ? »

Johanna chicoteste strengar. A creat complicitatea pe care o dorea.

«  Voiai sa vezi daca ma supar ? Unde esti ? » o intreaba

«  Ajung imediat. »

Il asteapta cu acelasi zambet strengar pe fata. Il vede. Se apropie de ea.

Solemn, mergea incet si calm. Isi ascundea zambetul si o analiza. Nu se astepta ca ea sa ii sara in brate si sa il imbratiseze cu dor. Simtea o senzatie atat de familiara si placuta, sa fie acolo cu ea.

Se urca in masina lui si pleaca sa se plimbe. Sa se regaseasca.
Discutiile lor sunt fluide si naturale.

Johanna era “acasa” in prezenta lui Raul. Deschidea geamul, isi flutura ambele maini in aer, o stare de confort si de bine o invada.

«  Ma bucur ca esti fericita. Imi place cheful tau de viata. » ii spune, admirand-o.

Brusc realizeaza ca vrea sa stie totul despre el. Cum poate sa simta atatea pentru un strain pe care nu l-a mai vazut din copilarie ?

Ca si cand ar fi simtit dorinta Johannei, Raul incepe sa isi deschide sufletul. A suferit mult, a divortat cu multi ani in urma si a plecat singur in Londra ca sa o ia de la capat. Si-a pierdut tatal recent. S-a intors acasa dupa decesul tatalui pentru a-si ajuta mama si sora, lasand in spate o viata in strainatate si o fosta iubita, suparata pe el si pe fuga lui.

Johanna il priveste si vede regrete. Raul regreta viata la care a renuntat, regreta greselile din trecut, supararile cu tatal lui, trist si indurerat, nu stia unde se indreapta.

Realizeaza ca Raul se afla in acelasi loc ca si ea. Amandoi blocati intre trecut si prezent. Devine evidenta conexiunea lor rapida. Se inteleg, se accepta si nu se judeca. Amandoi au nevoie de prietenie si iubire. Ar renunta la tot pentru aceste doua cadouri ale vietii.

«  Ai gasit “The One”? » il intreaba ea.

«  Poate… Intr-o alta tara sau poate intr-o alta viata. »

«  Si de ce nu te intorci in Londra? » continua cu o voce trista. Isi apleaca privirea. Din raspunsul lui, a dedus ca inca o mai iubeste pe cea pe care a lasat-o in urma

«  As veni, dar ce sa fac? Sa stau pe capul tau ? »  raspunde scurt. Raspunsul lui o face sa ridice privirea. Ii observa tristetea din privire.

«  De ce sa stai pe capul meu ? Eu respect barbatul. Eu las barbatul sa fie barbat. Ma gandeam ca inca o mai iubesti… »

Raul o priveste afectuos si zambeste. Nu putea raspunde, dar se vedea din privirea lui ca nu pe fosta o iubeste si nu la ea vrea sa vina.

«  Spune-mi, tu cand esti cel mai fericit ? »

«  Atunci cand stiu ca partenera mea e fericita. »

«  Pai vezi ? Cum sa nu respecti un astfel de barbat, cand fericirea lui este sa isi faca partenera fericita? »

Orele treceau si ei discutau. Aveau de recuperat multi ani de viata. Deveneau prieteni buni, confidenti, empatizau, radeau si sufereau, se regaseau unul in povestea celuilat si… se indragosteau.

«  Vreau sa te cunosc, Johanna. Vreau sa stiu totul despre tine. Esti misterioasa. Nu vorbesti mult. Dar o sa imi povestesti tu cand esti pregatita, nu ? »

Nu era usor sa ii povesteasca prin ce trece. Cum sa ii spuna ca a plecat de acasa cu speranta unei familii pe care sotul ei nu voia sa o intemeieze. Cum sa ii spuna ca a tolerat infidelitati repetate ? Cum sa ii spuna ca e paralizata de teama unui divort conflictual ? Cum sa ii spuna ca e singura si intreaga ei viata se afla intr-un bagaj ? Cum sa ii spuna ca doarme pe canapeaua lui Ion ? Ar putea oare sa inteleaga ca in haosul actual, el a devenit speranta ca totul va fi bine ?

Raul nu insista, dar simtea greutatea trecutului Johannei.

«  Cand eram copii te placeam. Veneam special sa te vad, te cautam. »  i se confeseaza ea.

«  Stiu. Ne plimbam impreuna, te placeam si eu. »

«  Niciodata nu ti-am spus asta. Atunci cand aveai prietena eram suparata. Nu stiam cum sa ma opresc din a te simpatiza. Asa ca i-am spus unei prietene ca te urasc. Incercam sa ma conving de acest lucru. In plus i-am spus ca ai limba aspra. » continua ea, eliberata parca de greselile trecutui.  Izbucnesc amandoi in hohote.

«  M-ai traumatizat multi ani. Am auzit acest lucru si la mintea de atunci am crezut. » continua el razand.

«  Eram orgolioasa. Ne plimbam, ma invitai la dans, ma simpatizai, m-ai sarutat si totusi nu imi ziceai ca ma placi. Nu faceai mai mult. Aveam nevoie sa fiu asigurata ca sunt speciala. Ii alegeam pe acei baieti care ma voiau, chiar daca nu ii simpatizam foarte tare. Cu ei eram in siguranta. Nu lasam pe nimeni sa se joace cu inima mea. »

«  Bine ai facut. Eu nu eram serios atunci. »

Se apropie incet de ea, suficient cat sa ii simta parfumul si caldura. Nu isi da voie sa o atinga. O priveste incercand sa vada daca si ea simte la ea. Se privesc ochi in ochi.

«  Acum sunt… Si nu am limba aspra. » ii sopteste vesel, continuand sa se apropie incet de ea. Isi doreste mai mult decat orice sa o sarute.

Johanna stia ce va urma si se simte deja hipnotizata. Raul inlatura centimetrii care au ramas intre ei si ii atinge buzele. Atat de tandre si calde, buzele Johannei il fac sa scape un suspin.

Ea ii raspunde, mai intai ezitant, pentru ca in cateva secunde sa se gaseasca imbratisati, mangaindu-se reciproc. Se simte intreaga si se lasa ghidata de Raul catre lumea noua si senzuala pe care urma sa o descopere impreuna.

Johanna stia ca nu a mai simtit asa ceva. Notiunea timpului nu mai exista. Calatoria lor incepe cu un sarut intens. Se simte atat de norocoasa ca l-a regasit… Deveneau un intreg. Mintea, sufletul si corpul lor se cunosteau reciproc. Printre sarutari, isi declara pentru prima data, atat de natural …

«  Te plac. »

«  Si eu te plac. »