Ce uneste oamenii ? Armata ? Clasa sociala ? Religia ?

Eu cred ca : O poveste.

Nu exista pe pamant nimic mai puternic decat o poveste buna. Nimic nu o poate opri. Niciun dusman nu o poate invinge. O poveste ramane gravata in inima noastra. Ea are puterea de a inspira si de a schimba vieti.

Fiecare poveste este unica.  Povestea care i-a schimbat viata Johannei a inceput in orasul ei natal.

Stia ca se afla in fata iubirii atunci cand l-a vazut pe Raul. Simtea calm si pace. Se simtea in largul ei. Un sentiment de libertate o invada.

Raul se indrepta incet catre ea.  O cauta. Se priveau.

Johanna simtea o energie noua. Era entuziasmata sa il revada dupa atatia ani. Se analizau reciproc, vorbeau calm, se priveau indelung.  

Astepta de mult acest moment si nu intelegea de ce este atat de relaxata. Nu dorea sa il impresioneze, nu ii pasa de nimic, doar se priveau. Era suficient. Privirile comunicau iar inimile lor se intelegeau deja.

 « Ai plecat de acasa ? Mai esti cu el ? »  o intreaba continuand sa o priveasca.

Nu i-a raspuns. Nu putea vorbi despre acest subiect. Stia ca Raul intelege si nu o judeca.

 « Lasa ca vorbim noi altadata, nu? » continua el.

Discutia era usoara si calma. Parca o hipnotiza, i se inchideau ochii. In sfarsit ii era somn, dupa atatea nopti de agitatie si ganduri. Ar fi putut adormi langa el. Ar fi putut sta acolo la nesfarsit, fara sa isi spuna nimic.

 « De ce ma privesti asa ? Am mai albit, nu ?»

« Nu. M-am gandit la acest moment. Iar acum suntem fata in fata si te privesc. Ma bucur sa te regasesc »

« Si eu ma bucur » afirma Raul.

Se simtea ea insasi, discutia curgea. Simplu si frumos. Momentul lor s-a terminat repede iar Raul a plecat. Avea un drum lung de parcurs si s-a oprit doar ca sa o vada, dupa 16 ani…

Il privea indepartandu-se si simtea o caldura in inima. Tot ce dorea era sa se duca dupa el, sa mai stea cu el, sa vorbeasca despre toate si nimic pana la rasarit. Dorea sa isi impartaseasca cele mai nebunesti ganduri si idei. Se simtea in stare sa zbore, sa pluteaca, sa danseze… toate acestea dupa numai 15 minute alaturi de el.

De-abia astepta sa ajunga acasa si sa il sune.

O ora mai tarziu vocile lor se impleteau, subiectele de discutie veneau natural. Johanna era intr-un loc necunosut pentru ea. Blandete si caldura, afectiune si umor, Raul o asculta si incerca sa o cunoasca. Era vesel si inteligent.

Fara sa isi dea seama il compara cu tot ce cunoscuse in trecut. Aroganta, egoism, monopol in discutii, agitatie, lipsa de empatie, spirit critic…

Raul nu era asa. Cu el timpul se oprea in loc. Ii spunea povesti si radeau impreuna precum doi copii. Johanna a uitat de divortul care o framanta, de agresivitatea lui Dan, de noua viata pe care nu stia cum sa o inceapa. A uitat de frica, a uitat de durere… Captivati de povestile din Olimp si de povestea lor care tocmai incepea, lasau orele sa treaca, bucurandu-se unul de altul.

Il asculta povestind si era pe punctul sa adorma, atunci cand Raul i-a urat noapte buna si i-a propus sa se revada in cateva zile.

Stia ca e indragostita de el de dinainte sa il vada, iar acum este convinsa ca il va iubi. Mult.

Brusc si-a amintit vorbele Lisei :  “In relatiile de iubire adevarata te simti… acasa. Totul este natural, sacru, esti acolo unde trebuie sa fii, esti vazut, esti suficient, nu vrei sa dovedesti ceva… Te simti in pace si in siguranta. Nu esti disperat sa te vada, sa te valideze, sa te aprobe sau sa fie concentrat pe tine. Doi oameni care se iubesc sunt liberi sa fie ei insisi, stiu ca nu sunt perfecti, sunt bine chiar si atunci cand gresesc. Se incurajeaza, se protejeaza si se ridica unul pe altul… »