A fost odata ca niciodata o familie cu doi copii.

Din exterior parea o familie ca toate celelalte, numai ca in mod constant masina familiei facea pana. Copii se urcau in masina, familia pornea la drum si inevitabil intrau intr-o groapa. Indiferent care ar fi fost destinatia initiala, destinatia finala era service-ul auto.

Mihnea, mezinul familiei, nu intelegea cum e posibil ca masina sa nu circule mai mult de 10-15 km fara sa faca pana. In plus, nu intelegea de ce parintii lui nu ziceau nimic, nu discutau despre aceste gropi, despre vizitele la service, facturile imense si toate neplacerile cauzate de aceste evenimente.

Gandul ca tatal va face iar pana il stresa pe micutul Mihnea. Nu si pe parintii lui. Trageau pe dreapta, scoteau roata de rezerva si schimbau cauciucul dezumflat. De la locul lui din spate, Mihnea isi privea nedumerit tatal stand in ploie cu cricul in mana, in timp ce mama vorbea ca si cand nimic nu s-a intamplat. Mama le zicea ca totul este in regula, iar tatal, bucuros ca a schimbat roata, urca in masina si porneau la drum, fara sa mentioneze faptul ca imensa groapa in care a intrat a gaurit cauciucul.

Dupa 10 kilometrii o alta imensa groapa aparea in calea lor iar tatal intra direct in ea. De data aceasta doua cauciucuri s-au sparg si familia a ramas blocata pe autostrada. Pana ajunge platforma de tractare, masina deja nu mai avea curent si copiilor le era frig.

Nimeni nu le explica celor mici motivul acestor situatii periculoase. Nimeni nu discuta despre faptul ca masina a facut pana din cauza gropilor imense in care tatal intra in mod constant.

S-ar zice ca nici tatal nu asocia aceste situatii neplacute cu imensele gropi. Mihnea il auzea pe tatal lui suparandu-se pe cauciucurile proaste, pe drum, pe mama lui care il deranjase, pe lipsa lui de noroc, pe soarta…

Micutul Mihnea privea aceste evenimente si in lipsa oricarei explicatii era programat sa creada ca toata lumea face pana. A inteles ca viata este plina de frustrari, de achizitii permanente de jante, anvelope, suspensii, amortizoare, haos, vacante care se termina la un service auto, frig in masina si anxietate in asteptarea urmatorului eveniment rutier.

Multi ani mai tarziu, Mihnea, acum barbat, isi cumpara prima masina. Amintirea haosului din copilarie inca ii mai da frisoane. Este totusi increzator, spunandu-si ca el nu este ghinionist precum tatal lui.

Mihnea nu a fost insa invatat sa evite gropile. Nu i s-a spus ca aceste gropi cauzeaza probleme nedorite, cheltuieli si suferinta. Asa ca povestea se repeta, de data aceasta Mihnea joaca rolul tatalui.

O alta generatie, aceleasi greseli. Mihnea nu poate conduce distante lungi fara sa intre in gropi. Parca este atras magnetic direct in gropi. Uneori trage pe dreapta si isi schimba cauciucul, alteori are timp sa ajunga la service. Tot salariul il cheltuie pe facturi la service-uri auto.

Este permanent stresat, dar asa a fost invatat sa fie. Se simte familiar in aceste situatii pentru ca asta a fost modelul in care el a trait. Nu cunoaste alt model.

Orice plimbare cu masina prezinta un risc de a face pana, de a exploda cauciucul, de a sta in frig si chiar de a face un accident, si cu toate acestea Mihnea se urca zi de zi in masina.  Pur si simplu isi traieste viata asa cum a fost programat sa o traiasca. A devenit precum tatal lui. Cauta in jur vinovati pentru problemele lui. Se plange zi de zi si este din ce in ce mai stresat.

Asa functioneaza negarea. Parintii lui nu i-au explicat cauza experientelor dureroase din copilarie. Nu este constient ca, daca ar conduce precaut si ar evita gropile, viata lui ar fi linistita.

O viata linistita si frumoasa nu este modelul in care a fost crescut, asa ca Mihnea nici nu ar sti cum sa o traiasca. El stie doar ca viata este un stres permanent, ca trebuie sa indure probleme si sa se planga de aceasta nedreptate.

Intr-o zi, un coleg de munca ii spune ca nu se mai urca niciodata cu el in masina. Acesta ii critica stilul de a conduce si nu intelege cum este posibil sa lase masina sa intre in gropi si sa se expuna la atatea riscuri.

Mihnea nu a inteles supararea colegului. Ce legatura au gropile ? De ce sa le evite ? Toata lumea face pana zilnic. In ce lume ideala traieste colegul lui ? Cum ar fi viata fara problemele lui serioase in trafic, haos, timp pierdut, suparari si facturi de achitat ?

« Glumesti Mihnea ? Arunci toti banii tai in aceasta masina si nu realizezi ca nu stii sa conduci corect ? Nu intelegi ca toate problemele tale zilnice in trafic si facturile imense s-ar opri daca te-ai concentra la drum si ai evita gropile ? »

In acel moment incep sa i se deruleze in minte momente din copilaria lui. Tatal lui trebuia doar sa fie atent la drum, sa vada groapa si sa o evite. Viata lor ar fi putut fi frumoasa.

Isi aminteste orele de asteptare privind pe geam cum tatal schimba roata. Isi aminteste vizitele la doctor, atunci cand racea in masina asteptand platforma de tractare. Isi aminteste supararea tatalui,  mirosul de ulei de la service, privirea pierduta a mamei, noptile in care se culca plangand pentru ca parintii lui erau prea suparati ca sa se ocupe de el. Parca retraieste diminetile in care intarzia la scoala, vede privirea mirata a colegilor cand le spunea ca nu are cu ce sa ajunga la ziua lor. Isi aminteste toata rusinea traita atunci cand colegii se duceau la inghetata dar el nu isi permitea, pentru ca toti banii familiei erau cheltuiti pe facturile de service.

Intr-o zi Mihnea a vazut adevarul si s-a decis sa se schimbe.

Dar tu? Care este “groapa“ din viata ta ? Ce repeti de atatia ani si refuzi sa vezi?

In aceasta poveste tatal a trait cu ochii inchisi, problemele nu se discutau si cauza nu era cautata. Familia traia in negare si se concentrau sa gaseasca vinovati pentru problemele lor : soarta, drumul, cauciucurle de calitate proasta, criza din tara, Dumnezeu, politica…

Oare nu asa facem toti atunci cand dam vina pe factori externi pentru nefericirea noastra ? Nu asa alegem sa inchidem ochii si intram in rolul de victima, repetand aceleasi greseli?

Toata lumea poate sa evite o “groapa“ daca o vedem inainte sa intram in ea. 

Lectiile in viata se repeta iar si iar, din generatie in generatie, pana le invatam. Nu pleaca, nu dispar, pana nu ne arata ceea ce trebuie sa vedem.

Si daca ai fi TU cel care deschide ochii ? Si daca ai fi TU cel care rupe ciclul disfunctional si invata lectia ?