Acum este femeie. Isi poarta cu feminitate parul pe spate, se imbraca in rochii elegante si le accesorizeaza cu gust. Si merge incet… E calma si delicata. Nici nu poate sa se mai agite ca altadata, de cand a inceput sa escaveze in trecutul ei are momente cand se simte epuizata.

Nu vrea sa isi consume energia ramasa. Trebuie sa analizeze ce se intampla cu ea. Nu realizeaza, dar ii sta tare bine in acest Zen al ei pe care il degaja. Vibreaza pozitivism, emana bunatate, e recunoscatoare pentru drumul pe care il descopera zi de zi. In sfarsit totul capata un sens pentru ea. Dupa 30 de ani in care s-a simtit un strain in propria viata, acum se descopera. Acum este despre ea. Si se vede in ochii ei cat este de curioasa pentru ce va urma.

Divorteaza. Dupa sapte ani, a decis sa puna punct relatiei disfunctionale. A fost un esec casnicia ei si se invinuise tot timpul. Asa cum s-a invinuit si in copilarie pentru faptul ca parintii nu ii dadeau atentie. Ea credea ca nu merita atentia si iubirea lor. Sora ei primea tot. Tot timpul crezuse ca e vina ei si ca nu e demna de iubire.

Acum respira usurata si sufletul ii este impacat. Stie ca nu e vina unui copil daca parintii nu se ocupa de nevoile lui. Ea trebuia protejata, iubita, consolata, vazuta … un copil e dependent de parintii lui.  A trebuit sa treaca prin atatea greutati pentru a se regasi pe ea insasi, doar pentru ca nimeni nu i-a spus, copil fiind, ca este suficienta. Si-a ales parteneri concentrati pe ei insisi, relatii disfunctionale in care ea oferea mult, tot mai mult pentru a merita iubirea lor.

S-a indragostit nebuneste de un astfel de partener si s-a casatorit, convinsa fiind ca traieste intr-un film de dragoste. Barbatul perfect, nunta perfecta, viata pefecta, lucrau impreuna, aveau afaceri impreuna, isi construiau casa impreuna. Dar nu stia de ce nu era fericita…

Cauta. Cauta ceva. Era intr-o goana continua dupa validare, dupa acel sentiment ca este utila si buna la ceva, pentru ca numai asa isi putea umple acel gol din ea.

Se aseaza pe o banca si priveste in jur. Locuieste in Paris si iubeste acest oras. Se gandeste la casnicia ei esuata si un suspin ii scapa. El nu a putut sa o vada, indiferent ce facea ea, nu era suficienta… Johanna ocupase un rol de mama in aceasta casnicie iar sotul ei, imatur emotional, era copilul. El cerea mereu si primea. Daca nu mai primea, se supara. El oferise un fel de iubire conditionata, iar ea oferise… totul. Uitase de ea si de ceea ce ii place.

Acum nici nu stie prea bine care e mancarea ei preferata, restaurantul ei preferat, filmul preferat … Dar stie totul despre el.

Zambeste. Acum se amuza amintindu-si cat de dependenta era de el. Si stie ca a repetat aceleasi greseli si inainte de casatorie. Avea grija exagerata de partenerii ei, le oferea totul, voia sa fie partenera perfecta pentru ei. Era salvatoarea acestor persoane iresponsabile si imature.

«Haha Johanna, sa te preocupi toata viata de salvarea altora si sa te ingropi pe tine insati, e treaba a naiba de complicata» – isi zise ea zambind. Si-a amintit sa isi noteze intr-o agenda : « In viata singura persoana care te valideaza, esti TU insati. »

In pofida greutatilor, e plina de umor si buna dispozitie. Ce ar fi facut fara aceste super-calitati ii e frica sa se gandeasca. A trecut prin atatea…

Priveste in gol ganditoare, apoi adauga in agenda: « O viata neexaminata nu merita traita. – Socrates » si se indreapa cu pasi inceti spre casa….