Ion e bland si calm. Incearca sa o faca sa se simta bine. O priveste cand citeste, cand gateste, cand plange… Uneori da volumul la muzica mai tare si se bucura daca Johanna zambeste macar putin. Alteori o scoate la restaurant. O asculta. Ii pune intrebari. Stie ca ii face bine sa isi descarce sufletul.

De cand a plecat de acasa, Johanna e mereu ganditoare, pierduta, ar fi vrut sa poata raspunde la intrebarea principala… « Ce s-a intamplat cu casnicia ei ? » Apoi la alte mii de intrebari… « Ce va urma ? Unde va locui ? Oare are rost sa ramana in Anglia ? Cu ce sa inceapa ? In ce sa mai creada ? Pentru ce sa lupte ? Si cum ?… »

Se ducea la munca, venea acasa, plangea, oscila intre furie si iubire toxica. Exact asa au fost starile lui Dan in toti acesti ani. Furios, suparat, nemultumit, sufocant, indragostit, isteric…  Ii venea sa urle amintindu-si indiferenta lui, zambetul lui dureros de la gara, insensibilitatea lui in fata lacrimilor ei de durere… Dan o pedepsea, pentru faptul ca a decis sa plece, prin indiferenta. Aceeasi pedeapsa pe care a primit-o in toti cei 7 ani de casnicie. Aceeasi pedeapsa pe care i-o aplicau parintii ei.

« Povestea se repeta din generatie in generatie, pana nu se constientizeaza comportamentul disfunctional si pana nu se realizeaza o iertate adevarata.» ii spune Lisa coach-ul ei.

« Adevarul este dureros, insuportabil, dar este esential pentru o viata fericita. Durerea reprimata ii determina pe oameni sa isi distruga propria viata, si pe a alora. » continua aceasta.

« Ca sa stiu ce este disfunctional in viata mea, am nevoie sa cunosc ce este functional. Lisa, cum se comporta alti oameni ? » intreaba Johanna si se apropie de coatch-ul ei pentru a se asigura ca nu rateaza niciun cuvant din ce va spune aceasta.

Nu stia inca, dar raspunsul Lisei urma sa ii schimbe viata.

« In relatiile disfunctionale este competitie, sufocare, control. Se cauta permanent atentia celuilalt, se da si se asteapta ceva in schimb, suparare daca nu se primeste, flustrare, vina, rusine, teama, dezamagire, detasare de emotii, dependente… toxicitate…

« Exact cum am vazut si trait pana acum… » constata Johanna trista.

«Pe cand in relatiile de iubire adevarata te simti… acasa. Totul este natural, sacru, esti acolo unde trebuie sa fii, esti vazut, esti suficient, nu vrei sa dovedesti si sa impresionezi… Iubirea adevarata se simte ca si cum iubesti un caine. Stii si simti ca te iubeste indiferent cum esti, te simti in pace si in siguranta. Nu esti disperat sa te vada, sa te valideze, sa te aprobe sau sa fie concentrat pe tine. Doi oameni care se iubesc sunt liberi sa fie ei insisi,  stiu ca nu sunt perfecti, sunt bine chiar si atunci cand gresesc. Se incurajeaza, se protejeaza si se ridica unul pe altul… »

Johanna a amutit. Nu avea cuvinte care sa rezoneze cu frumusetea prin care Lisa a descris iubirea. Nu cunostea acest univers al iubirii.  Nu dorea sa strice ceea ce Lisa realizase in jurul ei rostind acele vorbe… Ochii i s-au umezit. Simtea o stare de bine si calm. Speranta …

Si-a notat raspunsul Lisei, l-a memorat, si-a propus sa il repete zi de zi. Daca exista altceva decat a trait pana acum, ar face orice ca sa descopere acest sentiment.  

Cuvintele Lisei au devenit raspunsul la intrebarea « In ce sa mai creada ? »