Oameni, masini, rasarit, apus, zile calde, zile reci… toate treceau pe langa ea, iar Johannei nu ii pasa. Deschidea draperiile dimineata si le inchidea la loc, afundandu-se intr-o durere permanenta. Prezentul o doare. Trecutul o doare si mai tare.

Singura si ranita, ar fi dorit sa se simta in siguranta in casa lui Ion. Nu putea. Isi dorea sa aiba iar incredere in oameni. Nu mai avea incredere in nimeni. Dorea sa lase garda jos, sa fie sincera cu ea. Dorea sa isi exprime durerea, sa renunte la iluzia ca totul este bine. Dorea sa renunte la acel zambet, pe care il poarta de atatia ani. Dorea sa tipe de nedreptate, de furie, de disperare. La fel de mult isi dorea uneori sa uite tot ce a trait, sa ingroape trecutul si sa fuga. Departe.

Fuga ei era transpusa intr-un somn neodihnitor. Un somn anxios si lung. Traia printre monstrii propriilor ganduri, lucruri nerostite, pasi prea greu de facut si o inima indurerata.

Ion o place, in secret. Ii admira curajul. Se bucura sa o ajute, e fericit, privirea i se lumineaza cu fiecare zi ce trece. Fost coleg de munca si prieten vechi, Ion isi imparte timpul intre serviciu, filme si muzica. In timpul liber canta si compune. Fumeaza mult si diversificat. Tabac, trabucuri, marijuana, orice are nevoie pentru a fi inspirat sa compuna.

O priveste mereu. Se bucura ca Johanna a intrat in viata lui solitara. Ar fi vrut sa o ajute. Nu stie cum, se simte stangaci. Ii pune muzica.  

« Terapie prin muzica. Muzica salveaza. Muzica vindeca. » ii spune in timp ce isi pregateste tabacul pentru o tigare.  Se simte inspirit de venirea Johannei. Prezenta ei ii dezvolta creativitatea, il motiveaza. O priveste. Nu se poate abtine.

Johanna nu il vede. Captiva intre fuga de realitatea tragica si viitorul incert, se simte sufocata. Locul in care se afla, locuinta lui Ion, totul in jur descrie trairea ei interioara.  Ratacita, nelalocul ei, ganduri incetosate cu aroma de tabac scump, secrete, frica… Dar totusi o muzica se aude de undeva.

Este muzica sperantei. Vorbele Lisei au trezit o dorinta in ea. Trebuie sa inteleaga, sa caute, sa escaveze in trecut. Dar mai ales, trebuie sa plece mai departe. Poate inapoi in Romania?

Deschide calculatorul. Incepe sa caute bilete de avion. Cauta. Plange. Realizeaza ca solutia pentru a merge mai departe nu este o fuga in Romania. Solutia este divortul. In Romania.

In ultima discutie telefonica cu Dan, printre reprosurile lui si excele de furie, justificate dupa parerea lui de faptul ca ea l-a parasit, au discutat si despre divort. De multi ani se discuta despre divort. De fiecare data el e furios si discutia se transforma in cearta. Se simte blocata, sedata…

Isi acopera ochii cu palmele si izbucneste in lacrimi. Acceptarea adevarului e dureroasa. Poate fugi, se poate ascunde, poate zambi si nega, poate uita indiferenta lui Dan, nepasarea, infidelitatile lui, refuzul lui de a discuta probleme, poate sa devina ca el… A devenit deja ca el ?

A plecat de acasa cu poza unui bebelus in mana, iar in fiecare dimineata se trezeste cu speranta iubirii sanatoase descrisa de Lisa. Pentru aceasta iubire va gasi puterea sa divorteze, sa lupte, sa mute muntii. Este in stare de orice pentru a rupe ciclul disfunctional. Se va lupta cu iubirea toxica.

Continua sa caute bilete de avion, plange si isi noteaza in agenda. « Trebuie sa aflu de unde provin. Cine m-a invatat sa iubesc toxic? Nu ies din aceasta drama, asa cum am intrat. Din suferinta se invata, se creste. Am prea multe intrebari. Trebuie sa ma intorc in Romania.»

Deschide retelele de socializare. Se relaxeaza privind pozele prietenilor, citate, videoclipuri… Fuge din nou. Fuge de o decizie. Fuge de povara grea pe care o poarta. Raspunsuri in Romania sau in Anglia… Divort in Romania sau in Anglia… Fuga este mai putin dureroasa. Mai ales de cand a aparut Raul.

Raul este subiectul care ii face placere. O cunostinta din perioada liceului, o veche simpatie cu care poarta de cateva zile discutii vesele si jucause. Raul are simtul umorului si ii aminteste de asolescenta, de lucruri familiare… Simte ca vechea simpatie este inca acolo, dupa atatia ani… Il place. Prea mult deja. Ceva nou si nepermis, in situatia ei. Nu isi da voie sa se gandeasca la Raul, dar cu cat isi reprima mai mult aceste ganduri, cu atat ele se amplifica.

« Prea tarziu. Il placi. Infricosator de mult. » realizeaza, doua saptamani mai tarziu, in avionul spre Romania. Isi aminteste de vremea adolescentei. Acele amintiri ii readuc linistea si calmul. Aceleasi emotii le simte cand se gandeste la Raul…

E speriata. Nu isi da voie sa simta astfel, dupa toti anii in care si-a atrofiat emotiile. Nu vrea sa se distraga de la povara casniciei ei ratate. Inca nu a gasit raspunsuri. Trebuie sa lupte. Nu are voie sa se indragosteasca…

Ganduri contradictorii. Emotii reprimate. Cu toate acestea, de-abia astepta sa il revada pe Raul…