Locuiam in casa bunicilor.

Mama a fost educatoare. Ii placea sa se aranjeze, se preocupa de imagine si de ce spune lumea. Vorbea ore-ntregi cu bunica si se invarteau amandoua in jurul bunicului si al lui tata. Bunica avea grija de casa si de noi. Spala, gatea, aranja casa si ne punea masa.

Din afara, totul parea normal. Parintii mei pareau fericiti, erau zambitori si nu ne lipsea nimic. Tata, director la o societate agricola, ne aducea tot ce aveam nevoie pentru a pune pe masa. Eu consideram ca suntem bogati. Prieteni si vecini veneau in vizita si casa rasuna de rasete si de muzica. Adoptam mereu cate o pisica cu care ma jucam prin curte.

Tata pleca dimineata devreme de acasa si se intorcea seara. Muncea mult, uneori avea urgente la societate si trebuia sa plece noaptea. Ii placea mancarea. Uneori manca pe ascuns, ca sa nu se ia de el mama. O burta mare ii iesea din pantaloni. Simteam un miros puternic de motorina si de praf atunci cand venea seara acasa si ma lua in brate. Stiam ca venea de pe camp si ca a stat intre tractoare. Stiam ca e un om important si inteligent.

Tata ma iubea mult. Dimineata, inainte sa soseasca soferul care il ducea la societate, imi dadea de mancare si ma imbraca pentru scoala. Seara cand se intorcea acasa, ii saream in brate. Venea la ora cinei. Bunica il servea. Mama se uita la televizor, in timp ce barbatii se asezau la masa sa discute politica si problemele tarii. Bunicii, femeie de casa si o bucatareasa foarte buna, ii facea placere sa serveasca si sa se asigure ca toata lumea este bine. Radea si vorbea zgomotos. Intra in discutiile barbatilor, le punea intrebari, era curioasa.

Alina, sora mea mai mare cu cinci ani, era mereu pe langa bunica. Nu se juca cu mine, nu stateam impeuna. Nu ne certam, dar nici nu vorbeam. Bunica mi-a spus ca ea e mare si nu e de nasul meu, asa ca consideram normal sa nu stau in compania ei. Ma jucam cu papusile, cu pisicile, citeam si asteptam sa vina tata acasa. Imi placea de Alina dar o simteam straina si credeam ca asa este normal daca surorile au atatia ani de diferenta intre ele.

Ma intrebam de ce eu nu pot sta cu bunica si mama? Asteptam sa cresc ca sa castig acest drept. Aveam atat de multe intrebari. Nu intelegeam de ce sunt singura din familie cu ochii verzi.  Nu intelegeam de ce bunica ma punea sa port pantofi care ma strangeau. Nu integeam de ce mama ma ignora si nu statea cu mine. Atunci cand mama era suparata, ma lovea si tipa la mine iar apoi ma tinea inchisa pe intuneric in baie. Oare toti copiii erau pedepsiti in acest mod ?

Stiam ca familia mea nu este fericita, desi toata lumea radea. Nu intelegeam de ce atunci cand veneau copii la mine mama imi zicea “papusa” si se purta frumos cu mine, iar cand eram doar eu cu ea, nu ma vedea. Stiam ca din afara realitatea este alta.

Nu exista reguli in familie, nu mi se spunea ce sa fac in timpul liber, dar eram certata ca nu invat engleza. Nu aveam carti sau meditator, si totusi eram rusinata ca nu reusesc sa invat engleza singura.

Nu mi se spunea ca nu am voie sa fiu trista si sa plang, dar eram certata cand plangeam. Daca nu eram un copil fericit si zambitor, eram certata. Daca nu mancam tot din farfurie eram certata. Daca mancam o bomboana in plus eram insultata « Nu vezi ca te-ai ingrasat ? Semeni cu tac’tu.»

Nu mi-a spus nimeni ca ma iubeste. Eram un copil rau daca deranjam si ceream. Imi era frica sa nu fiu certata din orice. Traiam intr-o ignoranta si intr-o tensiune permanenta si cu toate acestea, toata lumea comunica non stop si radea. Nu aveam voie sa ne certam si sa auda vecinii. Daca tata ridica tonul si se supara, mama si bunica sareau «  Shhh, vorbeste mai incet. Se aude tot la vecini si ei se bucura daca ne certam. »

Nu mi se spunea ce sa fac. Dar intelegeam ca trebuia sa fiu mereu bine in fata lor si a vecinilor, sa nu fiu nemultumita si sa zambesc. Daca zambeam toata lumea era fericita.

Eram sigura ca ceva nu este cum ar trebui sa fie. Simteam ca nu apartin de aceasta familie si incepusem sa cred ca am fost adoptata.