Multi ani am crezut ca a fi femeie inseamna a fi puternica, capabila, hotarata, cu initiativa, in control tot timpul. Si asa am fost.

Intr-o societate care cere atat de multe de la noi, am ajuns sa concurez cu barbatii, sa vreau sa fac tot timpul mai mult, sa ma blamez, sa ma pun la colt si sa nu cer ajutorul. Ma consideram o femeie independenta. Asa zisa, femeia moderna.

Pana am obosit. Asa ca am luat o pauza pentru a ma regasi.

Toate calitatile femeii traditionale eu le consideram defecte la mine si imi era foarte teama sa le arat. Blandetea, feminitatea, calmul, acceptarea imperfectiunilor, nevoia de a fi ajutata …

Am realizat ca imi omoram feminitatea… si pe mine putin cate putin…

Cata durere si rusine putem duce in suflet din dorinta de a fi perfecte, de a face totul bine, de a nu ne arata ca fiind slabe. Suntem atat de exigente cu noi si devenim cel mai mare critic al nostru.

A fi femeie inseamna a ne accepta asa cum suntem.  Nu avem nimic de dovedit, suntem suficiente, nu e nevoie sa intram in competitie cu barbatii, si cu atat mai putin cu noi insane.

Blandetea sufletului, gingasia unei voci suave, calmul unei priviri, caldura caminului, dragoste, dragoste si iar dragoste… Femeia este creatoare, femeia da viata, datorita femeii suntem pe acest pamant.

O doare, dar nu se opreste, cade, se ridica si merge mai departe, plange, isi sterge lacrima si te asteapta cu mancare calda… te iarta pentru ca e motivata de iubirea ce straluceste din sufetul ei…

Mama, sora, iubita, sotie, fiica, prietena, confidenta… femeia este minunata asa cum este.