Sufletelul meu de copil era confuz, avea multe intrebari si nimeni nu vorbea cu mine. Imi amintesc ca ma linisteam cu gandul ca asa trebuie sa fie si ca nu trebuie sa cred in acea voce interioara care ma anunta ca ceva nu e bine. Eu trebuia sa fiu vesela si totul va fi bine.

Oamenii ma placeau pentru veselia mea. Veneau la mine zambind si imi mangaiau obrajii, simulau ca “ma scuipa ca sa nu ma deoache” si rosteau : « Asta mica e foarte frumoasa.  Seamana cu ma-sa. »

Imi amintesc de vecina Floricica care ma pupa si ma lua in brate spunandu-mi ca sunt tare dragalasa si fasneata. Imi placea sa ma duc la ea. Acasa nimeni nu imi spunea cum sunt, stiam doar ceea ce o auzeam pe bunica spunand: “ Alina este cea mai frumoasa si desteapta. Nimeni nu calca pe urmele ei. »

Stiam ca familia mea are in plan sa plecam de la bunici si sa ne mutam intr-un apartament. Mi-au aratat camera mea si culoarea tapetului pe care l-au ales. Toata familia se concentra pe acest apartament. Bunicul vopsea caloriferele, mama cumpara mobila si aveam muncitori care se ocupau de renovare. Uneori ma duceam cu bunica sa ducem mancare muncitorilor. Tot cu ea ma plimbam prin magazine ca sa alegem covoare si draperii.

Nu stiam ce va insemna aceasta mutare si o ignoram. Parea frumos sa am camera mea. Mintea mea de copil nu intelegea totusi de ce au ales tapet albastru in camera mea si roz in camera parintilor. Mi-ar fi placut sa stau eu in camera roz, dar bunica a zis ca nu se poate. Intelegeam ca asa au decis si asa trebuie sa fie, desi eu vedeam situatia pe dos. Alina nu avea camera ei, pentru ca ea urma sa plece la facultate. Stiam ca nu i-ar placea sa stea in camera cu mine. Ei nu ii placea sa stea cu altcineva in afara de mama si bunica.

Aveam aproape 14 ani atunci cand apartamentul a fost gata si tata nu mai venea la bunici in fiecare seara. Incepuse sa isi mute bajajele la bloc si mi s-a spus ca ma voi duce si eu in curand. Nu mi se raspundea la intrebarea ‘’ Cum vom face de acum ? Mama va gati la bloc? ‘’ Nu o vazusem pana atunci pe mama gatind si nu intelegeam ce vom manca in noul apartament. Nu intelegeam nici cum vom putea trai departe de bunici. Cine se va ocupa de mine si de tata?

Discutiile importante lipseau, certurile lipseau, familia mea pastra aparente chiar si cu usile inchise. Se practicau manipulari si jocuri mentale. Mi se parea ca toata lumea face eforturi imense sa se tolereze si sa se controleze. Bunica imi punea mereu intrebari despre ce zice si ce face tata si ma punea sa ii spun sa nu mai bea : « Spune-i tu. Pe tine te asculta. Nu vezi ce burta a facut ? »

Tata a fost un om muncitor. Mama a fost o femeie frumoasa careia ii placea sa fie admirata. Nu avea incredere in ea iar tata obisnuia sa o intrerupa, sa o contrazica si vorbea de multe ori peste ea. Rolul ei era sa il faca pe tata sa se simta bine. Ii spunea cat este de destept si il complimenta. Nu erau afectuosi si iubitori intre ei. Atunci cand tata voia sa o sarute, mama se stramba si il respingea. El reactiona cu un zambet si totul era bine. Iar noi, copiii, priveam si nu intelegeam nimic.  

Era mereu ceva de facut sau de discutat in casa. Timpul trebuia sa treaca, cu tot cu tensiunea din aer pe care o respiram cu totii. Simteam ca intre parintii mei erau oceane si continente, dar ei erau confortabil asa, fiind conditionati sa traiasca in aparente.  

Se discuta mult despre bani. Desi aveam tot ce ne trebuie, credeam ca de fapt suntem saraci dar nu aveam voie sa spunem nimanui acest lucru.  Stiam ca nu trebuie sa cer jucarii, haine sau bani. Eu purtam hainele surorii mele si imi cumparam singura ce puteam din alocatia lunara. Eram confuza in privinta banilor, vazand-o pe mama mereu aranjata si eleganta, in timp ce tata nu se preocupa de imaginea lui.

Uneori il auzeam pe tata spunand ca regreta faptul ca nu ne mai permitem sa mergem in vacanta. Intelegeam ca pregatirea Alinei pentru facultate si noul apartament ocupa mult din bugetul nostru. Acest lucru ajunsese sa ma preocupe si pe mine si sa ma cred egoista daca cer lucruri.

Mama nu se ocupa de mine si de nevoile mele de adolescenta. Imi alegeam singura hainele si ma inspiram din reviste sau ma sfatuia Andra. Bunica ne spala hainele la mana si uneori mi le spalam singura. Cresteam si invatam singura sa fiu ingrijita si curata. Prietenele de la scoala imi erau confidente si imi placea ca am de la cine sa invat cum sa fiu o domnisoara.

Incepusem sa fiu trista acasa, dar familia mea nu ma vedea. Nici eu nu vedeam ce se intampla cu ei. Nu stiam de ce nu suntem bine si ce ne lipseste, cand eu tot ce voiam era sa vorbesc, sa inteleg si poate sa ajut. Acasa era un aer greu, traiam toti in anxietate iar mintea mea voia sa fie mereu la scoala.

Atunci m-am indragostit nebuneste de un coleg de clasa. Numele lui era Cezar. Cezar era mai inalt decat mine, avea par negru si ochi de caprioara. Imi placea sa il privesc si sa il fac sa imi zambeasca. Ma gandeam la el obsesiv si ma visam prietena lui.

Singura care stia secretul meu era Andra.